joi, 17 noiembrie 2011

Prima gentuţă din piele

          Vara aceasta am confecţionat prima gentuţă din piele. Trebuia să plec la mare, şi m-am gândit că o să am nevoie de ceva în care să pot purta cu mine strictul necesar, ştiţi şi voi foarte bine necesitatea unui accesoriu de genul acesta.
          Ei bine, aveam în faţa mea hainele preferate pentru acest concediu, în top domnea o rochiţă cumpărată dintr-o excursie in Italia pe care o adoram. Era o rochiţă simplă de vară, fără breteluţe, cu zona care acoperă bustul cusută cu aţă elastică, iar înspre genunchi cadea puţin mai larguţă, suficient cât sa dea senzaţia de rochiţă vaporoasă de vară, şi să nu uităm că genul acesta de rochiţe crează o iluzie optică, care parcă subţiază puţin picioarele. Culoarea predominantă pe aceasta era albastru deschis, mai pezenta în anumite locuri şi albastru închis, dar elementul care atrăgea cel mai tare atenţia era fluturaşul. Elementul acesta apărea de mai multe ori, dar mereu în aceeaşi culoare: roz-magenta.
          Având acest punct de pornire, am început să caut printre bucăţile de piele, până am găsit culorile care satisfăceau nevoia mea de creaţie. Le-am suprapus în diverse feluri, apoi ajunsă la forma dorită am început să tai, să găuresc şi să înşir şnur de piele.
          Finalul arată aşa:
Gentuţa aceasta are defapt două feţe, pentru că am vrut să se potrivească
cu mai multe haine.
Prima e cea explicată mai sus, şi prezentată în poză.
Prinderea cu capta metalică
A doua faţă e colorată diferit şi motivul principal e floarea
Cand e deschisă, se poate deschide din ambele părţi,
sau daca obiectul la acre vreau să am acces nu e prea mare,
deschid numai o parte :)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu