luni, 2 ianuarie 2012

Steampunk - Broşa "Timpul Zboară"

         Pentru prima dată am descoperit stilul Steampunk la FB Ronnie. Ea este un mare fan, din lucrările ei am observat că e un stil care i se potriveşte ca o mănuşă, de aceea încearcă să îl promoveze cât mai mult, şi bine face.
         Stilul acesta îţi dă mai multă libertate spre deosebire de altele, poţi combina în el o mulţime de elemente care până acum păreau interzise.
         Cand am citit pentru prima dată provocarea scrapper numărul 21: steampunk, parcă am vizualizat bijuteria care urma să se materializeze în următoarele zile. Am început cu o schiţă:

         Pentru că nu am găsit exact tot ce mi-am dorit am improvizat. În loc de elemente ale unui ceas am folosit un charm care reprezintă un ceas. Pentru că piese de culoarea bronzului nu am găsit aşa cum am vrut am luat de culoare argintie:


          Semăna cu ce îmi imaginam dar nu era exact ce îmi doream, aşa că am luat vopsele şi am trecut la pictat:


        Am încercat să păstrez puţin din culoarea argintie şi să o îmbin armonios cu auriu şi negru, aş fi preferat şi nuanţe de maro, dar nu le poţi avea petoate atunci când vrei. Simţeam că nu e suficient de ...întunecată, culorile nu reflectă încă ce mi-am dorit aşa că am trecut la mai mult negru:



        Piesa creată de mine e o broşă care poate fi purtată ca atare sau prinsă pe o panglică la baza gâtului devine un colier care aduce mereu aminte că timpul zboară, el nu aşteaptă, fiecare clipă e importantă şi nu trebuie ratată.
        Ţinute găsite pe internet care pot să pună în valoarea această broşă, sau mai bine spus ţinute care pot fi completate cu acestă broşă:
Agăţată la baza gâtului pe acel volănaş superb

Prinsă pe o parte a gulerului, eu prefer stânga

Plasată lângă mâna domnişoarei din imagine.

14 comentarii:

  1. Vai cat de frumos a iesit!!! Si povestea si making of-ul:D!! Imi place foarte foarte mult:)
    Bafta la provocare si la multi ani:D
    rux

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc mult, nici nu apucasem sa termin, eram la corectarea postării şi ai descoperit-o, incredibil, mulţumesc pentru aprecieri.

    RăspundețiȘtergere
  3. Hehe - te urmaresc pe reader:)! si s-a intamplat ca tocmai acum sa imi verific readerul;)- la fix!

    RăspundețiȘtergere
  4. Ai fost cu adevarat inspirata la aceasta provocare! Cele 3 tinute pe care le-ai propus sunt pur si simplu extraordinare, iar brosa/pandanivul tau ar fi exact acel detaliu care desavarseste tinuta. Felicitari si mult succes!

    RăspundețiȘtergere
  5. E superba creatia ta. Pe mine ma fascineaza modul in care am gandit noi bijuteriile, totul invartindu se in jurul timpului. Imi place si faptul ca ai prezentat tinutele, aceeasi problema mi am pus si eu dupa ce am creat bijuteriile: cu ce le voi purta. asa ca am trecut la probat :).
    Mult succes la provocare si un an nou cu bine!

    RăspundețiȘtergere
  6. Este foarte frumoasa si foarte inspirata. Felicitari si mult succes la provocare!

    RăspundețiȘtergere
  7. Fetelor, vă multumesc din suflet, sunteţi minunate, cu aşa aprecieri, cum să nu participi mai departe la provocări scrapper?

    RăspundețiȘtergere
  8. Mie nu mi-au placut de la inceput bijuteriile steampunk (primele 6 pe care le vazusem in viata mea). Dar apoi, cautand, am ajuns la aceeasi concluzie ca si tine: o libertate foarte mare de combinare a elementelor. Imi place brosa ta si postarea aceasta: explicita, cu schite, poze, idei de folosire....Felicitari!

    RăspundețiȘtergere
  9. Wow! Deci, Wow. Excelenta brosa. Surprinde atat de bine sufletul steampunk. E o poveste. Felicitari pentru inspiratie. Minunata. Neaparat sa mai incerci stilul. Bafta la provocare!

    RăspundețiȘtergere
  10. Aşa da comentariu, mulţumesc mult Veronica (FB Ronnie), eram foarte curioasă ce parere o să ai, dacă o să îţi placă, dacă consideri că se încadrează suficient de mult în stilul propus de tine, you made my day!

    RăspundețiȘtergere
  11. Ce poveste, ce lucrare, ingenioasa si deosebita! Felicitari!

    RăspundețiȘtergere